După Bruxelles a urmat Amsterdam, la fel de cosmopolit și de aglomerat, dar totuși diferit. Mai colorat, cu un stil arhitectonic aparte, cu sute de poduri și ambarcațiuni plutind pe celebrele sale canale și mii de biciclete la îndemâna tuturor. Era mijlocul lui iunie, lalele erau deja înflorite, le-am regăsit în parcuri și piețe, am călătorit cu tot felul de mijloace de transport și am încercat să folosim cât mai bine cele 4 zile pe care le-am petrecut aici.


Am ajuns în Gara Centrală după o călătorie cu trenul în care urcasem la Bruxelles. Cum hotelurile din capitala Olandei sunt destul de scumpe, am optat pentru unul aflat undeva în zona metropolitană, respectiv Grand Hotel Amstelveen, la 11 km de Dam Square, piața centrală a Amsterdamului. În fiecare zi porneam cu autobuzul din stația aflată la câteva sute de metrii depărtare de hotel si după câteva stații, destul de multe, schimbam cu metroul. Dacă lăsăm deoparte distanța destul de mare de centrul orașului, hotelul era curat, confortabil, cu mic dejun bogat. Pentru trei persoane costul era undeva la 160 euro/ zi.
La început am vizitat zona istorică a Amsterdamului. Am pornit din piața centrală, Dam Square, care adăpostește Palatul Regal, Muzeul figurilor de ceară Madame Tussauds și monumentul dedicat celor uciși în al doilea război mondial. Pe primele două nu le-am vizitat doar le-am admirat din exterior. Am pierdut noțiunea timpului pe străduțele din zona istorică privind clădiri, canale și ambarcațiuni. Mi-a rămas în minte biserica veche (Oude Kerk), una din cele mai vechi clădiri ale orașului, aflată în Cartierul Roșu, datând din secolul 13, destinată pe atunci comunității de pescari. Biserica se poate vizita, intrarea costă 13 euro/adult. Am vizitat, binențeles, și celebrul cartier Red Light (Cartierul Roșu). Foarte aproape de zona centrală este grupul de clădiri cunoscut sub numele de Begijnhof, o curte interioară înconjurată de case în stil specific Amsterdamului și o capelă veche. Clădirile sunt considerate cele mai vechi din Amsterdam și datează din sec.12. Sunt locuite și astăzi, zona poate fi vizitată, intrarea este gratuită dar trebuie să păstrați liniștea.



Pentru mine a fost impresionantă vizita la Casa Memorială Anne Frank, un personaj drag mie, despre care citisem în vremea adolescenței. Casa se află pe unul din canalele principale (Prisengracht) și în anexele acesteia, camerele care dau în curtea interioară, Anne și familia sa s-au ascuns de teama persecuției naziste. Au rămas aici doi ani dar au fost trădați și trimiși apoi într-unul din lagărele de concentrare. A supraviețuit doar Otto Frank, tatăl. Am regăsit atmosfera din jurnalul Annei, camerele mici, ușa care masca intrarea în anexe, câteva obiecte ale celor care s-au adăpostit în acele camere. Biletele se pot cumpăra la fața locului sau online și costă 16 euro/adult.
Amsterdamul este si un oraș al muzeelor. Ne-am dorit să vedem câteva din acestea și am ales Rijksmuseum si Van Gogh Museum. Primul este dedicat artelor, tehnicii și istoriei, adăpostește opere ale unor pictori olandezi celebrii. ,,Rondul de noapte” a lui Rembrandt este, în mod firesc, la mare cinste. Muzeul e destul de mare, clădirea muzeului este și ea valoroasă ca arhitectură. Intrarea costă 22 euro/adult. Foarte aproape este și muzeul dedicat celebrului Van Gogh, care adăpostește o mare parte dintre lucrările artistului, dar și ale altor artiști olandezi. ,,Floarea soarelui” avea dedicată o secțiune aparte, iar muzeul era foarte aglomerat. Biletele costă 20 euro/adult și se pot achiziționa și online.



Nu puteam părăsi Amsterdamul fără o croazieră pe frumoasele sale canale. Există mai multe puncte de îmbarcare (Gara Centrală, în apropierea Dam Square, zona Rijksmuseum), turul beneficiează de un ghidaj audio iar vaporașele sunt acoperite pentru un confort mai mare, te apără de soare, vânt sau ploaie. Aflat pe calea apelor vezi dintr-o altă perspectivă orașul și îți pare și mai frumos. Prețurile sunt diferite în funcție de facilități, cel mai ieftin bilet costă în jur de 20 euro/adult.



Nu am uitat nici de piața de flori, unde am admirat abundența de specii și de culori. Pavilioanele unde sunt așezate florile se află pe platforme deasupra unui canal și astfel locul este numit piața de flori plutitoare, Bloemenmarkt. Prietenii noștri nu au rezistat și au cumpărat bulbi de lalele, i-am invidiat dar, din păcate, noi nu avem grădină. Ne-am plimbat prin Vondelpark, numit așa după un dramaturg celebru, o imensitate de parc public unde lumea era la picnic. Am fugit până la Zaanse Schans, la 20 km de Amsterdam, pentru a vedea morile de vânt. Pe vremuri aici existau 700 de mori, astăzi doar șase mai sunt conservate. În jurul lor s-a construit un cartier, clădiri tradiționale, astfel încât aici găsești o bucățică autentică de Olanda. Am uitat să spun că am fost și la Heineken, cunoscuta companie olandeză de bere, unde am fost impresionați de modul foarte interactiv în care s-a desfășurat turul care costă cam 20 euro/adult.





Am parcurs zilnic foarte mulți kilometrii pe jos, cu metroul, autobuzul, tramvaiul sau vaporașul. La bicicletă nu am apelat, dar se poate închiria foarte ușor, localnicii o folosesc din plin. Am fost foarte mirați de faptul că biletul de călatorie trebuie validat atât la intrare cât și la ieșire. Tot aici a fost prima oară când un șofer a făcut schimbul de tură cam la mijlocul traseului și ne-a spus zâmbind la revedere, noi neînțelegând de ce ne părăsește. Ne-am bucurat și de faptul că aici soarele apune mai târziu, astfel încât până la căderea nopții am putut face multe lucruri. Peste tot însă, străzi, muzee, parcuri, mijloace de transport e foarte multă lume. Sejurul nostru în acest oraș s-a apropiat de 1500 de euro (pentru trei persoane).






Lasă un comentariu