E deja de un an la noi, soțul ar spune că de un secol. E foarte activ, răsfațat și cel mai adesea încăpățânat. Rareori e docil, doar când e obosit sau vrea să fie alintat. Ăsta e Felix, dar e al nostru.

Dragă, e animal! La ce te astepți? Dacă n-ar zgâria colțarul și nu ar mieuna atât, ar fi chiar cumsecade.

Poate dacă mai crește se mai cumințește.

A trecut un an si s-a mai cumințit. Un pic, are încă destule metehne. Vrea atenție multă, nu-i place să nu i se facă pe plac, e încă destul de gălăgios. Dar, e al nostru.

Stă singur și așteaptă până vin ai casei de la serviciu. Nu face pagube, doarme. Dar, când te intorci și intri pe ușă o zbughește printre picioarele tale. Se oprește la intrarea blocului și te așteaptă. Dacă nu poate ieși din casă, se supără si se răzbună.

Ce credeți voi, vă aștept de azi dimineață! Pe mine când mă plimbați?

Ce e, Felix! Ce vrei băiatule? Hai să vedem!

Deschide frate fereastra! Să-mi clătesc și eu ochii. Vrăbiile ălea din copac se cred invincibile. Să vezi ce vor zbura, dacă mă văd pe pervazul ferestrei.

N-am mai avut animale de companie. Stăm la bloc. Oare e bine pentru motan? Întrebăm veterinarul.

Stați liniștiți, pisica se adaptează! Felix e frumos și deștept.