Fiecare dintre noi rememorează cu plăcere anii de liceu sau anii studenției, vremuri ale tinereții cu tot ce înseamnă ele: entuziasm, optimism, dorință de a reuși. Pentru mine Clujul este orașul studenției și, ori de câte ori pot, mă întorc cu plăcere în acest loc.

Mi-am petrecut studenția la începutul anilor ’90 când lumea era în schimbare. Orașul mi-a plăcut de la prima întâlnire. Mult mai mare decât Sibiul, cu multe posibilități de informare dar și de timp liber. Ne-am cazat la căminul Facultății de Istorie și Filosofie din Hașdeu (eu și sora mea care urma o altă facultate). Condițiile din cămin nu erau extrem de rele, erau însă departe de a fi confortabile. Dar pe vremea aceea era singura variantă. Căminele erau pline ochi, deseori am stat câte 5 în cameră, băile erau comune, aveam apă caldă doar la anumite ore, cantina era importantă, cei mai mulți depindeam de burse. Dar eram entuziaști, visători, sinceri.

Îmi aduc aminte de orele lungi pe care le petreceam la Biblioteca Universității, de faptul că în sesiune trebuia să te trezești devreme ca să prinzi un loc acolo. În acele vremuri nu exista internetul, nici telefoanele mobile, învățai din cărți și manuale iar cursurile, la nevoie, erau scrise la indigo de vreun coleg săritor. Examenele era multe și profesorii pretențioși. B.C.U., cum îi spun studenții clujeni, e una din cele mai mari biblioteci universitare din țară și cea mai mare bibliotecă din Transilvania. A fost înființată în același an cu Universitatea din Cluj, adică în 1872. Inițial a avut sediu în incinta universității, actualul sediu fiind ridicat în perioada 1906-1908. Palatul bibliotecii este reprezentativ pentru arhitectura Art Nouveau a Clujului.

Am revăzut de curând Universitatea, e neschimbată. Au trecut 30 de ani, dar atât exteriorul cât și interiorul sunt la fel. Și totuși, parcă totul pare mai mic: coridoare, săli, uși, ferestre, curtea interioară. Am privit de departe grupurile de studenți aflate pe culoarele universității, parcă mă vedeam pe mine. Clădirea Universității, un stil sobru și impunător, a fost ridicată pe locul unui Liceu Iezuit care a funcționat începând cu sfârșitul secolului 16. La data inaugurării clădirea era cea mai mare din Cluj. Numele ei e legat de doi importanți oameni de știință ai Transilvaniei, biologul Victor Babeș și matematicianul maghiar Janos Bolyai.

O parte din ore, respectiv seminariile, le aveam vizavi de Universitate, la Echinox, cum îi spuneam. Clădirea Echinox își are numele de la cunoscuta revistă de cultură, este foarte valoroasă și foarte veche. A fost internat al Colegiului Iezuit, așadar aici locuiau copiii nobililor veniți să studieze în Cluj.

Centrul orașului s-a schimbat într-o oarecare măsură. Parcul din fața catedralei catolice Sfântul Mihail, care are în centru grupul statuar Mathias Rex, nu mai arată la fel. Pe vremuri aici erau rondouri cu flori și alei cu bănci, acum e totul pietruit. Arată bine, totuși, și e în pas cu vremurile. Vizavi de parc există și acum Librăria Universității, foarte căutată pe vremea studenției mele. Mai jos, lângă Cofetăria Carpați, exista o unitate de telefonie. Era plină ochi cu studenți pe vremea telefoanelor cu fise.

Ce-mi mai aduc aminte din studenție?Gândul îmi zboară și la Grădina Botanică. De multe ori în vremuri mai agitate, adică în sesiuni, veneam aici pentru o plimbare și relaxare sau pentru un refugiu liniștit și răcoros necesar studiului. Ei, da pe vremea mea acest loc era căutat și pentru așa ceva, în sesiunea de vară. Locul preferat era Grădina Japoneză unde pavilionul, podul curbat, lacul și plantele specifice Japoniei atrăgeau atenția. Sunt sigură că și în ziua de azi locul e căutat, mai ales de cei care își doresc poze artistice. Iar serele, îndeosebi cea cu nuferi și cea cu palmieri, sunt o atracție. Grădina Botanică poartă numele lui Alexandru Borza, cel care a înființat-o în anul 1920. Ea cuprinde și multe piese arheologice descoperite în municipiul roman Napoca.

Nici Parcul Central nu era ocolit de studenți. Un loc răcoros, cu alei frumoase, găseai aici bănci mai retrase unde te puteai opri să citești. Astăzi parcul găzduiește multe evenimente, pe vremea aceea încă nu erau la modă. Îi spuneam Chios după cazinoul care există încă în parc, lângă lac. Pe timpul iernii lacul se transformă în patinoar, acum dar și atunci. Istoria parcului începe în anul 1827.

Cetățuia din Cluj era și atunci un loc căutat, atât pentru valoarea sa istorică, dar și pentru panorama frumoasă. Deseori mergeam acolo pentru a privi orașul. E vorba de o veche garnizoană habsburgică ridicată la început de secol 18, folosită uneori pe post de închisoare. În zilele noastre au mai rămas doar două din porțile de acces, câteva ziduri și reduta. În anii ‘ 70 a fost ridicat hotelul Belvedere și a fost demolată o parte din Cetățuie.

Ar mai fi multe de spus despre acest oraș drag mie. Mă opresc aici, dar voi reveni în mod sigur cât de curând.