Lecturi de vacanță!

Citisem anterior cartea care a făcut-o cunoscută pe autoarea armeană (Din cer au căzut trei mere), iar atunci când o colegă mi-a împrumutat-o pe aceasta aveam deja o părere despre stilul în care scrie Narine Abgarian, simplu și totuși cu atenție spre detalii, cu multă sensibilitate și o ușoară notă de umor.

Zidarul Simon, după o viață lungă, respectabilă, moare lăsând în urmă o soție și multele sale aventuri amoroase. Patru dintre acestea îi stau la căpătâi și fiecare are o poveste de viață pe care ne-o spune, cu oarecare umor dar cu multă înțelegere, autoarea. Personajele sunt armeni obișnuiți ce locuiesc într-un orășel dintr-un ținut sărac. Descrierile, caracterizările și interpretările pe care le dă autoarea demonstrează sensibilitate și înainte de orice dragostea față de poporul armean din care face parte. Romanul este structurat sub forma a patru povestiri, povești de viață ale acestor femei greu încercate. Punctul comun este personajul care dă titlul cărții, Simon, amorez al fiecăreia dintre cele patru doamne. Și, după cum o spun acestea, Simon apare în viața lor într-un moment dramatic și le schimbă viața în bine.

Întâmplările povestite sunt nefericite, deseori dramatice, personajele fac parte dintr-o generație care a trăit în anii comunismului, din familii care au rămas marcate de anii războiului, epidemii, de sărăcie și marginalizare. Comune celor patru povestiri sunt două personaje: Simon și Sașia Vardanuș, un fel de înger păzitor al tuturor. Și tot comună, în mod sigur, este reziliența, puterea de a merge mai departe indiferent de cât de grea este viața.

Încetul cu încetul au început să apară fostele amoruri ale lui Simon, gătite ca pentru slujba de Paști. Prima s-a înființat Sev-Mușeganț Sofia, într-o jachetă tricotată de culoarea untului topit și cu un șirag de perle false în jurul gâtului ridat. În urma ei venea Tevosanț Eliza. Fiii Elizei erau plecați de mult la Fresno, așa că ea și-a făcut apariția îmbrăcată numai cu haine americane: rochie, pantofi, până și poșeta și rujul roz fanat- și acelea erau din străinătate, lucru pe care a avut grijă să-l anunțe în timp ce se așeza de-a dreapta văduvei. […] Din îndepărtatul Ecimiadzin a sosit Bocikanț Susanna și a revoltat pe loc publicul cu limbajul ei literar, sprâncenele pensate fin, arogant ridicate și buzele subțiri care se strângeau des într-o cută. […] Ultima a venit Văduva Silvia, care-și măritase cu succes fiica în Rusia. În ciuda căldurii de noiembrie, ea purta o haină din blană de vulpe argintie și pălărie de fetru. Stând cu spatele la fereastră (ca lumina zilei să nu poposească pe fața căzută, ci să sublinieze luxul veșmintelor), a citit versuri triste despre despărțire, făcând pauze lungi, cu multe înțelesuri.

Cartea se parcurge ușor, stilul este accesibil și plăcut, este o lectură adecvată pentru zilele de vacanță. Ea apărut la Editura Humanitas.