De-a lungul timpului am vizitat numeroase mănăstiri, unele mari și foarte cunoscute, altele mai puțin știute. Sunt locuri frumoase unde îți găsești liniștea, dar și locuri încărcate de istorie. Ar fi foarte multe de scris, așa că îmi propun să povestesc doar despre două dintre cele mai vechi lăcașuri religioase de la noi. Deși, nu mai sunt la fel ca pe vremuri ambele au ceva deosebit.
Mănăstirea Cisterciană Cârța
Cârța este o comună aflată cam la 45 km de Sibiu, îngrijită și plină de flori. Abația cisterciană, cea mai răsăriteană abație a acestui ordin, se găsește aici începând cu primii ani ai secolului 13. Ea a fost întemeiată de călugări veniți din Franța. Este singura mănăstire de acest fel din România și una din primele construcții gotice de la noi. O altă mănăstire cisterciană a existat în județul Timiș, dar aceasta a fost distrusă în timpul unei invazii a tătarilor și nu a mai fost reconstruită.
Biserica abației din Cârța se păstrează în mare parte. Aici și astăzi se mai țin slujbe de cult evanghelic. În curtea interioară se găsesc morminte ale soldaților germani decedați în primul război mondial. Într-o clădire anexă, aflată la intrare, este amenajat un muzeu al locului care face referiri și la comunitatea săsească ce a locuit aici.
Cistercienii au fost călugări catolici care au dus o viață austeră, s-au așezat în zone mai puțin populate și au respectat reguli stricte: se hrăneau și se îmbrăcau doar cu cele produse de ei, munceau ziua întreagă făcând pauze doar pentru rugăciuni. În zona muzeului există multe panouri informative care vorbesc despre viața mănăstirii. Se spune că, în timp, acești călugări au fost atrași, din ce în ce mai mult, de viața materială. Spre sfârșitul secolului 15 abația a fost dizolvată din ordinul lui Matei Corvin.
Locul are farmecul său, chiar dacă, în cea mai mare parte, este în ruină. Priveliștea e impresionantă, informațiile sunt la îndemână, domeniul e îngrijit, la fel și satul pe ulițele căruia o plimbare e binevenită. Abația poate fi, de asemenea, un popas pentru cei care merg spre Transfăgărășan.
Mănăstirea rupestră de la Corbii de Piatră
Biserica din comuna Corbi, județul Argeș este situată la o distanță de aproximativ 33 km de Curtea de Argeş. Săpat în stâncă în secolul 14, ansamblul cuprinde biserica, trapeza mănăstirii și sala de mese. Din cele citite ulterior am aflat că este prima mănăstire de călugărițe atestată documentar la noi. Dar, din cauza condițiilor austere a fost transformată apoi în mănăstire de călugări.
Domnitorul Neagoe Basarab a avut un rol însemnat în revitalizarea acestui așezământ monahal, la început de secol 16. Se spune că trapeza și sala de mese îi slujeau domnitorului drept divan, aici având loc judecăți publice. Biserica păstrează pictura bizantină foarte valoroasă prin vechimea ei. Mănăstirea a fost redeschisă în 2003 și se încearcă renovarea acesteia.
Momentul vizitei noastre nu a coincis cu oficializarea vreunei slujbe religioase. Bănuiesc că ele se desfășoară mai rar. În schimb, era foarte multă lume la fața locului, mulți urcau deasupra stâncii, pe un platou de unde priveliștea asupra satului cred că era frumoasă. Ca de obicei, eu nu am urcat din cauza răului de înălțime. Ne-am bucurat de informațiile prezentate de ghidul nostru foarte tânăr, probabil un elev sau un student voluntar.
Vechimea și istoria acestor mănăstiri m-au impresionat, la fel și condițiile de viață destul de vitrege.
Prezentări video:






























Lasă un comentariu