Cărți de Crăciun pentru copii

Mă pierd deseori printre rafturile librăriilor, mă uit, răsfoiesc, de cele mai multe ori aleg. Privesc cu oarecare dezamăgire în jur și nu văd prea multă lume preocupată de lectură. Copiii au nevoie de ea. În lipsa lecturii își găsesc greu cuvintele, scriu cu multe greșeli și perspectiva lor asupra vieții este simplă și pasivă.

Mai sunt doar câteva zile până la Crăciun. E perioada în care așteptăm cadouri sau le cumpărăm pentru cei dragi. Cele mai multe sunt pentru copii, ei sunt cei mai fericiți și familia împreună cu ei. Cărțile ar trebui să se numere printre alegeri. Eu le văd utile, interesante, surprinzătoare, pentru că îmbogățesc vocabularul, lărgesc cunoașterea, dau aripi imaginației.

De aceea, dacă aș mai avea copii de vârstă școlară, nu le-ar lipsi cadourile cărți de Crăciun. La modă sunt jocurile video, consolele și altele, însă cărțile sunt cadouri care nu-și pierd valoarea în timp, educă, sunt frumos colorate și chiar mai ieftine.

Cărțile există și în alte variante în afara celei în format fizic, dar eu cred că acest format are câteva avantaje. Nu solicită la fel de mult vederea, se pot păstra și se pot reciti oricând, lectura lor implică mai mult confort. De asemenea, poți face cadou cartea unei alte persoane.

Mă voi opri la câteva astfel de idei de cadouri pentru copii. Pentru fiecare am adăugat trimiteri spre editura la care s-a publicat sau spre un furnizor mai mare. Acolo există informații legate de preț și de disponibilitate.

Cărți despre Crăciun pentru copii

Crăciunul în cele mai frumoase povestiri

Zece povestiri scrise de autori clasici, cu tâlc și multe învățăminte. Ele îndeamnă la compasiune, bunătate, iertare și generozitate. Povestirile fac referiri la întâmplări reale sau imaginare trăite acum un secol. Sunt ușor de citit, dar se potrivesc copiilor care nu-și doresc doar acțiune și au ceva mai multă răbdare. Pot fi citite și de cei mari.

elefant. ro, nemira.ro

Scrisori de la Moș Crăciun

Autorul seriei Stăpânul inelelor și al Hobbitului este și autorul acestor povestiri. E același stil plin de imaginație, de personaje fantastice dar și de învățăminte înțelepte. În aceste scrisori, Moș Crăciun povestește întâmplările pe care le-a trăit de-a lungul anului (de la întâlnirea cu un urs polar neîndemânatic până la războaie ale goblinilor în peșterile de sub casa lui).

elefant.ro, J.R.R. Tolkien la Editura Rao

Un băiat numit Crăciun

Aceasta este o ediție nouă a unui roman plin de peripeții, între timp ecranizat cu succes. Plecat în căutarea tatălui său la Polul Nord, Nikolas descoperă magia acestui tărâm. Cartea ne învață despre bucuria de a dărui, e scrisă cu umor și multă empatie.

nemira.ro, cărturești

Crăciunul

Aflăm povestea nașterii lui Isus așa cum apare ea și în textul evanghelic, dar într-o formă simplă, pe înțelesul oricui. Ilustrațiile frumoase, realizate în stil naiv se apropie și mai mult de puterea de înțelegere a unui copil.

Editura Frontiera, Cărturești

Cărți pentru copii mici

Cartea cu colinde

Pachetul cuprinde versuri și ilustrații frumos colorate pentru 18 colinde românești și internaționale, dar și un CD cu acestea(varianta carte audio). Pot fi utile copiilor care își doresc să le învețe sau pot fi ascultate de întreaga familie în așteptarea lui Moș Crăciun.

Editura Gama, Cărturești

Povești de aur

Veți descoperi unsprezece povești clasice care au încântat copilăria tuturor generațiilor. Ilustrațiile sunt numeroase și foarte frumos realizate. Sigur această carte cu povești pentru copii va fi foarte apreciată de cei mici dar și de părinții care obișnuiesc să le citească propriilor odrasle!

elefant.ro, Editura Litera

Cărți pentru copii mari

Povestea Lumii. Evul Mediu

Este volumul II din seria ,,Istoria pe înțelesul tuturor”. Așa cum îi spune numele, cartea oferă informații accesibile despre evenimente importante din istoria omenirii, respectiv despre perioada cuprinsă între căderea Imperiului Roman și începutul Renașterii. Va adăuga culoare și detalii lecțiilor de istorie predate la școală!

Editura Polirom, Elefant.ro

Lumea de ieri

Cuprinde memoriile autorului care a trăit în Viena primei jumătăți de secol 20, într-o lume frământată de conflicte. Cartea oferă informații inedite despre Imperiului Austro-Ungar, Primul Război Mondial și alte evenimente trăite de Stefan Zweig până în anii ’40. O recomand copiilor cu vârste mai mari (ultimele clase de liceu).

Editura Humanitas, Cărturești

Toate cărțile, enumerate mai sus, au fost răsfoite de mine într-o librărie Humanitas. Dar, ele pot fi găsite, cu multă ușurință, la Cărturești, pe elefant.ro sau alte site-uri specializate. Există, de asemenea, multe alte titluri care merită atenție.

Am speranța că fiecare copil care va primi asemenea cadou de la Moș Crăciun va fi mulțumit. Depinde și de noi, oamenii mari, să-i facem să aprecieze astfel de lucruri.

Vă doresc un decembrie cu bucurii și lecturi interesante! 🎄🎁

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la istorisiri simple

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura