timp de citire: 8 minute
Început de vacanță! Facem planuri. De mult așteptăm să fugim în lume. Călătorie cu mașina și un buget de aproximativ 1000 euro pentru 3 persoane! În Austria, trecând prin Viena, Salzburg, Hallstatt! Planul include transport, cazare, obiective turistice.
Hai să întrebăm și AI-ul! Poate are idei bune, poate mai învățăm câte ceva. (stați cuminți avem și varianta proprie mai jos) Și ne spune ceva de genul:
Ziua 1: Plecare spre Viena
Plecare devreme din România (gen Cluj-Napoca, Oradea, Timișoara). Noi plecăm din Sibiu, dar el habar n-are. Check-in la cazare în Viena (Airbnb sau o pensiune mai cheap). Seara: O plimbare lejeră prin Prater (vezi roata panoramică, parc fără bani). Am fost deja cu altă ocazie. Cazare: 1 noapte în Viena. Sugestie: caută cazare în afara centrului, dar aproape de metrou – mai accesibil (~80€/3 pers). Ceea ce e aproape imposibil, zicem noi.
Ziua 2: Viena → Melk → Hallstatt
Dimineața: plecare din Viena. Popas în Melk: vizită la Abația Melk (opțional, ~13€/pers). După-amiază: sosire în Hallstatt. Activități: plimbare pe malul lacului, viewpoint-ul Skywalk (gratuit pe jos). Cazare: Gosaumühle, Obertraun sau Bad Goisern (~90€/3 pers)

Ziua 3: Hallstatt → Salzburg
Drum spre Salzburg (1.5h) Dimineața: opțional vizită la mina de sare (~30€/pers) – se poate și evita. Obiective în Salzburg (multe gratuite): Grădinile Mirabell, Orașul vechi, Casa lui Mozart (exterior), Cetatea Hohensalzburg (vizită opțională ~12€/pers). Cazare: 1 noapte în Salzburg sau în împrejurimi (Anif, Puch etc.) ~80–90€/3 pers
Ziua 4: Salzburg → România
Plecare: devreme Optional: oprire în Linz sau Passau (dacă timpul permite) Seara: sosire acasă
Estimare buget total (3 persoane): Sub 1000€, fără compromisuri mari.
Cum am procedat noi?
Dați-mi voie să vă povestesc câte ceva și despre experiența noastră!
Viena nu era o necunoscută pentru noi, dar clar că erau încă multe de văzut. Cazarea o aveam asigurată, nu la hotel ci la un membru al familiei. Am stat cu altă ocazie la Hotelul Caroline din Favoriten (pentru informații despre hotel deschide aici). Dar, din cele auzite, zona e ceva mai problematică acum (destul de mulți migranți). De data aceasta Viena a oferit o altă variantă de cazare pentru noi.
După plimbarea de seară prin zona centrală, când am revăzut Grabenul și Grădina Belvedere, am poposit la Universitatea Tehnică. Pe drum am admirat și bulevardul Prinz-Eugen-Straße unde sunt poziționate cele mai multe ambasade. În fața primăriei era în desfășurare un festival de film, zona fiind împânzită de tarabe, terase și multă lume. Într-un final am ajuns în zona Hofburgului și a parcului Volksgarten. Plimbare la pas, fără cheltuieli, fără rezervări! Doar pentru atmosferă și binențeles pentru sesiune foto.








A doua zi am plecat spre Salzburg. Dar, cum aveam de străbătut cam 300 de km, ne-am hotărât să facem 2 opriri pe drum.
Mai întâi la Abația Melk, poate cel mai important si impozant lăcaș religios al Austriei. Abația este construită în stil baroc. Este situată într-o zonă terasată la 88 km de Viena. Ea aparține ordinului benedictin și are rădăcini care pornesc din 1089. Am ajuns aici într-o zi caniculară, era însă plin de lume, autocare întregi cu turiști. Biblioteca abației și scara imperială de la intrare sunt deosebite. Locul inspiră putere și statornicie. Vizita este însă contra cost, noi am cumpărat online biletele (< deschide ).






A doua oprire a fost la Mauthausen. Aici, în perioada celui de-al Doilea Război Mondial, a existat un lagăr de concentrare. Pentru mine a vedea un astfel de loc nu este tocmai ceva pozitiv, dat fiind încărcătura emoțională. Dar, ai mei sunt interesați de evenimentele din acea perioadă. Lagărul a fost înființat după anexarea Austriei de către Germania în 1938. Văzut de afară, Mauthausen pare o cetate impenetrabilă. Este construită din piatra provenită din cariera aflată în apropiere. Prizonierii erau obligați să lucreze până la epuizare pentru a o căra (pentru informații suplimentare deschide).
Rupt de restul lumii, în bătaia soarelui vara și a vântului în perioada rece, locul trezește neliniște și tulburare. Și totuși aici, la bufetul din zona de informații pentru vizitatori, am servit cel mai bun tort Sacher. Oarecum ciudat, luate împreună!





Am optat pentru o cazare cam la 10 km de Salzburg, în Koppl, la Pesiunea Gasthaus Am Riedl (informații aici). Am ajuns pe seară și am dat de o petrecere nemțească. Ne temeam că noaptea va fi compromisă dar dupa ora 11 s-a făcut liniște. Și ce liniște și ce răcoare! Zona este căutată mai ales iarna pentru pârtiile de ski, dar vara, într-o perioadă caniculară, este o adevărată oază.
Salzburg!!
Am ținut cont de ce a spus AI-ul și le-am cam bifat pe toate. Desigur sunt cele mai importante locuri de văzut în această urbe. Mașina am parcat-o la capăt de oraș, unde tariful era mai convenabil, iar spre centru ne-am deplasat cu autobuzul. Primele văzute: râul Salzach care traversează orașul și Palatul Mirabell, uimitor așa cum îi spune numele. Înconjurat de grădini frumoase deschise publicului, palatul găzduiește astăzi evenimente culturale. Cea mai impozantă sală este Marble Hall. Ajungi acolo pe o scară din marmură decorată în întregime cu îngeraşi. Unii dintre noi, cei care au vizionat ,,Sunetul muzicii”, își aduc aminte și de grădinile Palatului Mirabell.








Centrul vechi al Salzburgului– o frumusețe, parte a Patrimoniului UNESCO! Aici veți vedea clădiri vechi în stil baroc frumos renovate, biserici, magazine, piațete, restaurante, suveniruri și o mare de turiști. Am admirat din exterior clădirea unde s-a născut Mozart. Și aici lume cât cuprinde! Am înțeles că familia Mozart ocupa pe vremuri etajul al 3lea al clădirii. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, o bombă a distrus trei sferturi din casa de pe Getreidegasse. Aceasta este strada pe care se află clădirea, cea mai importantă din centrul vechi, astăzi stradă comercială aglomerată. La momentul actual întregul imobil este amenajat ca muzeu dedicat celebrului fiu al Salzburgului.
Am întâlnit multe grupuri de școlari. Aceștia erau însoțiți de dascăli. Se opreau la diverse clădiri și consemnau câte ceva pe un fel de hartă. Presupun că aveau mult de lucru dat fiind multitudinea de clădiri istorice, una mai frumoasă ca cealaltă.





La Fortăreața din Salzburg, adică la Castelul Hohensalzburg, se poate ajunge pe jos într-o plimbare de aproximativ 30 minute. Aceasta presupune să străbați mai întâi centrul istoric și apoi colina. De asemenea, puteți ajunge acolo cu ajutorul unui modern funicular aflat la poalele colinei. Găsiți informații suplimentare aici. Foarte mare fortăreața, multe exponate, foarte aglomerat locul!
Este o construcție grandioasă ce domină de sus orașul. Istoria sa este prezentată în detalii și în variante moduri (vizual, auditiv, piese de patrimoniu, reproduceri, machete, marionete). Acestea vorbesc despre importanța zăcământului de sare, despre etapele istorice pe care le-a parcurs ,,Cetatea/Orașul sării”. Panorama pe care fortăreața o oferă asupra orașului nu scapă niciunui turist, întotdeauna e imortalizată într-o fotografie.








Vizita noastră în această urbe s-a încheiat la Hangarul Red Bull. O clădire din sticlă care adăpostește câte ceva din flota clubului. Flota include mașini, moticiclete, elicoptere și avioane sportive. Din cele citite spațiul găzduiește și expoziții sau alte evenimente. Intrarea este gratuită. Dar, pentru locația hangarului aflat într-un cartier la periferie, waze-ul este cel care ne-a ajutat să ajungem rapid.


Hallstatt!!
Drumul de întoarcere spre Viena ne-a dus prin Hallstatt. Un loc foarte pitoresc, arhicunoscut și supraaglomerat! Orășelul este mărginit de lacul cu același nume și de munți. Este de fapt o stațiune unde se pot practica sporturile de iarnă. De asemenea, se poate face ski nautic și surfing.
Localitatea are o istorie care începe înaintea erei noastre (Epoca Fierului). Numele îi vine de la galeriile de sare care existau încă de atunci. Hallstatt este inclus în Patrimoniul UNESCO și este considerat cea mai frumosă așezare de pe malul unui lac.
Casele cu balcoane din lemn și pline de flori sunt construite pe terasele care coboară spre lac. Drumul care străbate localitatea duce până la o veche biserică de unde panorama este superfrumoasă. Locurile de parcare (vezi aici ) sunt greu de găsit, sunt limitate iar cerințele sunt mari. Dacă doriți mai mult, un funicular vă poate duce până la mina de sare. Iar, pentru o plimbare pe lac există tot felul de ambarcațiuni.
Restaurantele și terasele sunt multe, de toate felurile. Magazinele de suveniruri, brutăriile și patiseriile nu lipsesc nici ele. Culori strălucitoare, peisaje deosebite, fotografi amatori peste tot!






Viena din nou!!
Pentru că la Musikverein era programat un concert cu muzică de Mozart, ne-am grăbit să ajungem din nou la Viena. Pentru mine era un lucru dorit de multă vreme. Am achiziționat biletele din timp. Nu se poate altfel. Dar, ne-am permis doar bilete fără loc, care au costat 20 Euro/persoană (<deschide). Ce m-a deranjat, nu m-a surprins neapărat, a fost apetitul exagerat al publicului pentru poze. Și nu e vorba de a fotografia sala care e o splendoare. Ci de a se fotografia pe sine din toate unghiurile posibile.


Cam asta a fost tot! Destul de obositor! Într-un timp scurt am parcurs sute de km dar am văzut o mulțime de lucruri. Probabil era mai convenabil dacă aveam la dispoziție mai multe zile. Am fi optat pentru un ritm mai echilibrat. Totuși, și cheltuielile ar fi fost mai mari. Noi am finalizat cu ceva peste 1000 euro.
Cum ați fi procedat voi? Ce credeți că am ratat și ar fi fost interesant de văzut?





Lasă un comentariu