timp pentru citire:

Vacanța din octombrie a venit ! Vremea a fost destul de urâtă în ultima perioadă. Astăzi e înnorat dar nu plouă și e destul de cald pentru octombrie. Nu am mai avut escapade de ceva timp, dar azi vrem să profităm. Ne îndreptăm spre Sebeș și vrem să vedem și împrejurimile.

Sebeșul nu e un oraș care te cucerește prin grabă. E un loc tihnit, mai puțin aglomerat, pentru unii învechit. În centrul lui, printre clădiri și străzi vechi, simți aerul unui loc care a văzut multe.

Dar, ne oprim mai întâi la Câlnic. Auzisem de cetatea de aici, este în apropierea Sebeșului, deci musai să ne dăm jos din mașină.

Cetatea Câlnic

Locul arată bine pentru cei peste 700 de ani. A fost restaurat parțial în perioada 1961-1964, dar de atunci au trecut mulți ani și se cam vede. Cei 20 de lei plătiți pentru intrare nu prea fac față nevoilor. În mare parte cred că se duc pe salariul persoanei care vinde biletele și supraveghează.

Dar, potențial există. Poate dacă ajungeam într-o zi de vară aș fi văzut totul cu alți ochi. Grădina, florile, arborii ar fi dat o notă mai veselă locului. Acum arborii au culori de toamnă și este înnorat.

Trebuie să admit însă că există preocupări pentru a păstra autenticitatea locului. Din biserică se aude muzică de orgă înregistrată. În turn sunt expuse obiecte vechi provenind din gospodăriile din zonă. Pivnița adăpostește vechile butoaie ce păstrau pe vremuri vinul nobil al cetății.

Una peste alta vizita a fost plăcută. Am aflat că cetatea a fost atestată începând cu 1269. Primarul Câlnicului a fost înnobilat atunci ca răsplată pentru faptele sale de vitejie. Două secole mai târziu familia sa părăsește localitatea. Cetatea este vândută comunității care îi conferă un rol militar necesar pentru securitatea zonei. După 1700, cetatea își pierde acest rol. Devine un spațiu dedicat păstrării proviziilor, util în pregătirile pentru sărbători, dar și un loc de adunare spirituală pentru sașii din zonă.

Sebeș

Scopul excursiei era să ajungem la Sebeș unde nu mai fusesem de mulți ani. Vroiam o plimbare în centrul vechi și să vedem Ansamblul Bisericii Evanghelice. Dar nu știam că orele de vizitare pentru ziua de duminică sunt între 15 și 17. Aveam de așteptat prea mult așa că ne-am pornit într-o plimbare și am căutat o cafenea.

Dar, să vă spun de ce doream să vedem biserica! Este o clădire impunătoare și foarte veche. A fost construită în secolul 13 în stil romanic, dar datorită invaziilor din acea vreme a fost distrusă. Sașii au reconstruit-o în stil gotic și au mărit-o până la cei 43 de metri cât are astăzi. Ea adăpostește un altar  remarcabil, de tip renascentist, și o orgă foarte veche încă funcțională. Dar, pentru a le vedea va trebui să revenim.

În imediata apropiere am dat de o micuță cofetărie, foarte cochetă. Și ce prăjituri am găsit acolo! Greu ne-am mai desprins. Vai de portofelul nostru!

Râpa Roșie

Mereu, când călătoream pe autostrada ce leagă Sibiul de Sebeș, îmi promiteam că voi ajunge să văd acest loc. Iar, dacă soră-mea era și ea în mașină, aveam întotdeauna explicații despre cum a luat naștere această formațiune de relief.

De pe autostradă Râpa Roșie nu pare să fie la o distanță prea mare. În realitate faci vreo 4 km pe un drum de pământ. Și dacă vrei să vezi mai bine și să faci poze frumoase trebuie să mai urci ceva. Dar merită!

Râpa Roșie s-a format prin eroziunea produsă de un torent în dealul argilos. Și eroziunea continuă și în ziua de azi. Un perete abrupt în care ploaia sculptează coloane din cele mai interesante.

Am încheiat traseul cu o oprire la Miercurea Sibiului. Acolo mergem deseori pentru băi. Acum am mers vizavi la un restaurant unde știam că se mănâncă bine și la prețuri bune. Nu este un restaurant de fițe, dar întotdeauna este plin de lume aici.

Sebeșul și împrejurimile sale te primesc cu liniște, culori și tradiții vii. Sigur vom reveni. Vă țin la curent!