Coasta de Azur, nume care trezește dorințe și deseori nostalgii, căci dacă ai ajuns acolo păstrezi amintiri frumoase. Stilul de viață, frumusețea peisajelor, dar mai ales atmosfera de permanentă vacanță te fac să rememorezi cu plăcere cele văzute.

Ne-am oprit la Nisa (Nice), unde aveam și cazarea. Veneam după un drum lung, parcurs cu mașina și aveam de gând să continuăm. Voiam să petrecem aici câteva zile, pe care să le împărțim între a face plajă și a vizita câte ceva în oraș și împrejurimi. Cazarea o aveam la Hotel Apogia Nice, în orașul vechi, dar la 4 km de Promenade des Anglais, cea mai cunoscută zonă a orașului aflată pe malul Mediteranei.

Din ce am citit mai târziu promenada își are originile la început de secol 19 când aristocrația engleză, prezentă tot mai mult în oraș pentru a petrece vacanțele, și-a exprimat dorința unei astfel de artere, idee preluată apoi de autoritățile locale. Ea se întinde astăzi pe 7 km de la aeroport și până în zona portului. Strada are dublu sens, este presărată cu baruri și restaurante, pistă de biciclete, chioșcuri și palmieri. Aici se organizează și cunoscutul Carnaval de la Nisa, de regulă, în cea de-a doua jumătate a lunii februarie. Acesta s-a desfășurat încă din Evul Mediu, a fost suspendat în timpul Revoluției franceze și al Primului Imperiu Napoleonian și reluat în anul 1830, bătaia cu flori marcând finalul an de an.

Accesul la plaje se face tot din zona promenadei. Nu am pierdut această ocazie și am încercat și noi Marea Mediteraneană (mai puțin eu care nu știu să înot și care doar admir priveliștea). Și nu se poate să nu admiri azurul mării, mulțimea de culori și mulțimea de oameni. Da, e foarte multă lume pe plajele publice. Ce m-a dezamăgit au fost pietrele, destul de măricele pentru a face plajă.

Aveam o parte din masă asigurată la hotel, dar am încercat și câte ceva din gastronomia locală. Există foarte multe restaurante, brutării și patiserii, cafenele și piețe alimentare. Noi, fiind cazați în zona orașului vechi, ne-am plimbat pe străduțele înguste și uneori mai puțin aerisite. Fiind vară si foarte cald am preferat să comandăm pizza și ceva produse de patiserie și desert, într-o locație mai aerisită și mai solicitată, Piața Garibaldi. Aici am mâncat prima dată pizza desert.

Și cum eram foarte aproape de Monaco ne-am hotărât să dăm o fugă și până acolo. Dar ne-am dorit să vedem riviera franceză, așa că am urcat în tren și ne-am oprit în gara din Cannes și abia apoi am luat autocarul spre Monaco. Ajunși în Cannes am luat la pas bulevardul La Croisette, aflat pe malul mării, căscând ochii la plajele cu nisip fin și hotelurile de cinci stele. La final am ajuns și la Palais de Festivals acolo unde se desfășoară celebrul Festival Internațional de Film. Am admirat clădirea și am făcut poze pe covorul roșu rămas din luna mai, de la încheierea ultimei ediții (nu puteam scăpa o astfel de ocazie).😇

Autocarul ne-a plimbat apoi de-a lungul coastei până la Monaco. Acum, rememorând cele petrecute, îmi dau seama că am optat cu precădere pentru ce se putea face cu cheltuieli minime. La acest lucru s-a adăugat dorința de a vedea cât mai mult într-un timp foarte scurt. Așa că în Monaco am continuat să ne plimbăm pe malul mării aruncând priviri curioase spre plajele private, iahturi și alte ambarcațiuni ancorate la mal. Am intrat prin magazine, unele foarte pretențioase, mărfurile lor nu aveau prețurile afișate, dar oricum nu erau de nasul nostru.🙃

Ai mei au vrut neapărat să ajungă la Casino și la pista de Formula 1. Casinoul este situat în cartierul Monte Carlo, clădirea lui a fost proiectată la sfârșit de secol 19 de către arhitectul operei din Paris, la sugestia unui membru al casei regale din Monaco. Noi nu l-am vizitat, dar acest lucru este posibil. Mai departe ne-am ocupat de Formula 1. Cursa anuală organizată în cartierul Monte Carlo din Monaco face parte din calendarul acesteia, primul Grand Prix având loc aici în anul 1929. Noi am văzut doar o parte din pista pe care are loc acest concurs.

Mi-a plăcut în mod deosebit o grădină botanică publică (Jardin Exotique). Deschisă în 1933, este una din cele mai mari din Europa. Plantele sunt aduse aici de pe tot globul, dar foarte multe provin din Africa. Nu am văzut-o în întregime, dar am rămas multă vreme cu gândul la arborii, florile și iazurile văzute aici.

Din păcate nu am ajuns la Palatul Princiar și am regretat. Am citit ulterior că a fost inițial o fortăreață genoveză ridicată în secolul 12, că a suferit multe schimbări de-a lungul timpului și a fost transformat începând cu secolul 18 în reședință a familiei Grimaldi.

Dar timpul nostru a fost limitat, aveam deja a doua zi anunțată plecarea spre Barcelona.