Un loc de tihnă

Mi-am propus să încep cu ceva drag și familiar mie. Muzeul Satului din Sibiu e cel mai drag loc de-acasă. Acolo liniștea și frumusețea se întâlnesc, natura și iscusința omului se completează. De asemenea, locul e unul destul de cunoscut. Muzeul a debutat în anul 1963, astăzi este cel mai mare muzeu în aer liber din România și posibil din sud-estul Europei.

Fie vară, fie iarnă locul acela rămâne pentru mine unul de tihnă. Și nu doar pentru mine, sunt destui sibieni care procedează întocmai. După o zi agitată, dau fuguța acolo pentru aer curat, liniște și frumusețea pădurii. Căci muzeul este amenajat pe o suprafață de zeci de hectare printre copacii Dumbrăvii Sibiului și este străbătut de kilometrii de alei, de-a lungul cărora sunt așezate construcții ale civilizației populare tradiționale. Le știu încă din copilărie, sunt vechi și tot mai multe în ultima vreme pentru că numărul lor se mărește continuu. Satul românesc este la el acasă în acest muzeu.

Te poți plimba pe aleile largi, la pas sau cu bicicleta. Poți intra în casele vechi aduse din toate zonele țării, dar poți și să-ți alini sufletul în una din cele 2 biserici, unde de sărbători au loc slujbe religioase. Muzeul se vrea a fi unul viu, vei întâlni aici și animale, cele pe care țăranul român le-ar avea pe lângă casă. Există grădini de legume și suprafețe cultivate cu porumb. Cum spuneam, satul românesc e la el acasă.

Aproximativ în centrul muzeului te întâmpină un lac, pe malurile căruia te poți așeza pe o bancă pentru a admira lebedele și rațele sălbatice. Poți face, de asemenea, o plimbare cu barca cu rame. Promenada construită pe acel lac găzduiește oameni simpli care vin să admire priveliștea dar și artiști participanți într-un spectacol.

Dacă îți dorești fotografii reușite, cadre naturale deosebite le vei avea din plin. Zona de lângă lac cu morile de vânt, casele din Mărginimea Sibiului frumos zugrăvite în albastru, biserica din Bezded, unul din cele mai căutate locuri în noaptea de Înviere, casa-școală, imaginea ei fiind imprimată pe bancnota de 10 lei. Vei avea cadrul perfect în orice anotimp, primăvara și vara- pomii și grădinile plini de flori, toamna culorile mierii, iarna albul strălucitor al zăpezii și flori de gheață.

Dacă îți dorești mai mult, poți intra la vechea popicărie adusă de la Păltiniș sau poți lua masa alegând bucate tradiționale la Hanul din Bătrâni sau Hanul Tulgheș. În ultima vreme periodic muzeul găzduiește și alte activități: festivaluri, târguri meșteșugărești și de artă, proiecții de filme, spectacole folclorice.

Muzeul Tehnicii Populare se găsește în partea de sud a orașului Sibiu, pe șoseaua de legătură între Sibiu și Rășinari, la 4 km de oraș. Se poate ajunge destul de ușor cu mașina sau autobuzul. Liniile 13 și 22 au stație în apropierea muzeului. Linia 22 are ca stație finală Păltinișul iar stația de plecare este Gara CFR Sibiu. Linia 13 Tursib poate fi accesată aproximativ din centru, Sala Thalia vizavi de Spitalul Județean. Pe jos, din centrul Sibiul, faci 45-50 de minute.

Accesul în Muzeul Tehnicii Populare se face pe bază de bilet, cumpărat de la caseria muzeului sau online. Prețul nu este unul foarte mic (30 lei), pentru studenți/elevi (8 lei), pensionari (15 lei). Grupurile organizate au parte de reduceri și de ghidaj. Există și gratuități pentru anumite categorii: preșcolari, persoane cu dizabilități și însoțitorii acestora, veterani etc. Pentru localnici e de preferat un abonament anual sau pe o perioadă mai mică, prețul este unul avantajos.

Un răspuns la „Un loc de tihnă”

  1. Am vizitat și eu Muzeul Satului din Sibiu și pot confirma că este un loc de o frumusețe și liniște rar întâlnite. Experiența de a explora casele tradiționale și de a te bucura de natura și arta populară este cu adevărat unică. Recomand cu căldură tuturor celor pasionați de istorie și cultura românească!

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la istorisiri simple

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura