S-ar putea crede că subiectul se datorează lipsei de inspirație sau dorinței de a frapa, în realitate am ajuns să scriu despre motanul casei pornind de la ultima carte citită. De fapt, cartea am ales-o și pentru pisica de pe copertă care seamănă perfect cu cea de acasă. Și uite așa mă învârt în cerc tot căutând o introducere și o justificare. Ei, da îmi plac pisicile și nu e nimic ieșit din comun să aleg o carte pentru pisica de pe copertă! Și nu degeaba iubesc aceste animale inteligente și independente, se spune că de la ele oamenii pot învăța câte ceva. Iar eu pot confirma dacă iau ca exemplu propria felină: curiozitatea, perseverența, respectul și grija pentru propria persoană.

Totuși, nu am ales cartea doar după copertă, citisem înainte o scurtă recenzie și o văzusem prin mai toate librăriile. Nu mă așteptam la o lectură cu înțelesuri profunde ci la una relaxantă si posibil haioasă. Și în mare parte nu m-am înșelat, am citit-o într-o vacanță și s-a dovedit potrivită pentru vacanță. O citești ușor dar ai parte la sfârșit de emoție și sigur vei fi înduioșat de noblețea si camaraderia de care dau dovadă animalele de companie.

Nana, motanul la care face referiri cartea își însoțește stăpânul într-o călătorie, ultima din viața tânărului care suferă de o boală incurabilă. Conștient de acest lucru tânărul stăpân își vizitează cei mai buni prieteni pentru a-i găsi motanului un loc sigur. Cu această ocazie rememorează întâmplări mai triste sau mai vesele din propria viață. Pe Satoru și pe motan îi leagă o prietenie bazată pe respect și întelegere, amândoi au trecut prin multe și își oferă reciproc sprijin. Este înduioșător modul în care se despart la final, când Satoru este răpus de boală.

Cartea ne învață despre prietenie, pierdere și acceptare, despre nevoia de a fi înțeles și empatia pe care ar trebui să o manifestăm pentru orice ființă. Și nu în ultimul rând ne învață despre cât de importantă este familia. Trebuie să adaug faptul că romanul a fost ecranizat în 2018 și s-a bucurat de succes.

,,Am ajuns așadar la final, dar să nu credeți că v-am spus o poveste tristă! Dimpotrivă, cronica aceasta m-a făcut să-mi amintesc de momentele frumoase din călătorie și mi-a dat curaj să pornesc iar la drum. Sper ca, într-o bună zi, toți cei plecați înaintea mea și toți cei de după mine să se întâlnească pe câmpul acesta cu flori, de dincolo de linia orizontului.”

Mai multe despre carte găsiți