Timp al tristeții, dar și al speranței, aceste sărbători ne duc mai aproape de ai noștri. De cei de lângă noi și cei care nu mai sunt cu noi, pe care parcă îi simțim prin preajmă, nu doar în gânduri și în vise.

Mai mult decât cu alt prilej, ne arătăm preocupați de ceea ce rămâne în urma noastră. Ne dorim să fim mai buni și să vedem binele în ceilalți. Din păcate facem asta prea puțin sau deloc în restul anului. Și poate nici acum nu suntem pe deplin sinceri. Uităm că importanți suntem cu toții și binele e la îndemâna oricui.

Ne lăsăm vrăjiți de nimicuri sclipitoare și dăm deoparte lucruri cu adevărat importante. Sunt mai ușor de obținut, dar sunt atât de efemere. Le întâlnim la tot pasul, promovate cu insistență într-un mod înșelător. În numele progresului transformăm, ne adaptăm dar acceptăm și relativitatea care ne năucește.

Acum e o vreme a schimbării, multă ploaie care spală pământul, ceruri învolburate și în sfârșit soare și lumină.

Retrăim în fiecare an patimile lui Hristos pentru a ne întipări în minte deșertăciunea existenței umane dar și speranța în izbăvire. E un nou început care vindecă și dă o altă șansă. Să ne bucurăm și să învațăm!