Am revenit de curând din Polonia și sunt încă sub impresia celor văzute, locuri frumoase sau locuri cu rezonanță tristă, dureroasă. Despre cele frumoase și exuberante voi scrie mai târziu, căci celelalte sunt mai copleșitoare.

Cel mai tânăr membru al familiei își dorea, de ceva vreme, să vadă Auschwitzul așa că i-am îndeplinit dorința. Și, cu toate că a vizita un fost lagăr de exterminare nu e un lucru plăcut, cred că a fost util și poate fi util pentru oricine. A cunoaște fapte din trecut, chiar și pe cele extrem de tragice, din care să tragi apoi învățăminte este necesar. Căci, acele grozăvii și ceea ce a stat în spatele lor nu mai trebuie repetate niciodată.

Încep prin a spune că o mare de oameni au vizitat odată cu noi lagărul transformat în muzeu. Dar, totul a fost bine organizat de la începutul până la finalul vizitei. Se intră pe ore, conform biletului cumpărat la fața locului sau de pe net. Grupurile de vizitatori sunt preluate de ghizi repartizați pe baza limbii în care se vorbește, opțiunea fiind realizată la cumpărarea biletului. Noi am optat pentru engleză, limba română nu se numără printre variantele oferite de organizatori. Ghidul nostru, o doamnă poloneză foarte empatică, ne-a preluat la intrare după ce am trecut printr-o poartă de securitate, asemănătoare celor din aeroporturi.

Am vizitat de fapt două din cele 3 lagăre existente aici: Auschwitz I si Birkenau (Auschwitz II). Primul a fost conceput inițial ca lagăr de concentrare pentru evreii polonezii, munca lor fiind folosită pentru a susține industria de război a Germaniei naziste. Capacitatea acestui lagăr a fost depășită la un moment dat și în plus s-a dorit exterminarea prin gazare a populației minoritare din zonele ocupate, considerată a fi inferioară de către ideologia nazistă: evrei, țigani, persoane cu dizabilități, o parte din prizonierii de război. Așa a apărut Birkenau, lagărul de exterminare.

Nu voi face prea multe referiri la istoria acestui loc, majoritatea știm ce a însemnat, precizez doar faptul că a fost cel mai mare lagăr de exterminare și că aici și-au găsit sfârșitul 1,1- 1,6 milioane de oameni, peste 90% dintre aceștia fiind evrei. În zona fostelor crematorii există câteva plăci comemorative pe care este scris în toate limbile vorbite de cei care au fost închiși aici. Una dintre ele e în limba română.

Auschwitz I, acolo unde a început vizita, este bine păstrat (denumirea este germanizată, lagărul aflându-se în apropierea localității Oświecim, aproximativ 60 kilometri de Cracovia). Clădirile, unei foste cazarme preluate de naziști, au rămas în mare parte în forma pe care au avut-o atunci. Câteva dintre ele adăpostesc expoziții pe tema holocaustului amenajate de diferite consulate. Ghidul te conduce prin cea mai mare parte din clădiri și poți vedea cu ochii tăi condițiile oribile în care erau ținuți cei ajunși aici. Se pot face poze și se poate filma, cu puține excepții pe care le precizează ghidul, nu se plătește suplimentar pentru acest lucru.

Ultimul lucru văzut în incinta Auschwitz I este crematoriul și locul unde a fost spânzurat la sfârșitul războiului comandantul acestuia Rudolf Höss, cel care a dat ordinul de folosire a gazului toxic Zyklon B pentru a-i ucide pe deținuți. A fost și el incinerat în acel crematoriu. Dar grozăvii și mai mari am văzut în Birkenau.

Se ajunge la Birkenau cu autobuzul, pus la dispoziție de organizatori. Ghidul însoțește grupul și se parcurg aproximativ 3 kilometri. La întoarcere autobuzul a fost mai mult decât aglomerat, acesta fiind singurul aspect problematic în privința organizării. Peronul și barăcile pe care le vedem în filmele cu acest subiect pot fi recunoscute imediat, s-au păstrat o parte. Dar din sutele de barăci, construie de deținuți si folosite pentru a-i ține prizonieri, multe au fost distruse de către naziști. La fel și crematoriile, au fost dinamitate cu ceva timp înainte de sosirea rușilor care au eliberat lagărul. Ultimul dintre acestea a funcționat până în ziua anterioară acestei eliberări. Spre sfârșitul războiului, atunci când le era tot mai clar că vor fi învinși, nemții au evacuat o parte din deținuți si au distrus tot ce se putea pentru a sterge dovezile atrocităților comise aici.

Totul în acest loc este tulburător. Condițiile în care erau ținuți acești oameni erau înfiorătoare, câte 700 într-o singură baracă, extrem de frig iarna, sufocant de cald vara, cu hrană puțină, nespălați, mureau de foame și de boli sau erau gazați în final. Există undeva în lagăr o groapă comună, acoperită acum de vegetație și marcată în mod comemorativ. Acolo se găsește cenușa celor decedați aici și cred că este cel mai mare loc de acest fel.

Mi-a rămas în minte imaginea unui grup de israelieni ce vizitau odată cu noi lagărul. Toți, până la ultimul, s-au așezat pe jos în fața vagonului aflat pe peronul din Birkenau. Mi-au părut copleșiți de ceea ce aveau în fața ochilor.